Soma Sanctum - Somatic Bodywork & Nervous System Reset Cluj
Sanctuar urban in Cluj. Sesiuni somatice de masaj cu tehnici Deep-tissue dedicate resetării sistemului nervos și relaxării profunde.
Recăpătarea stării naturale de calm și reîntoarcerea în corp.
02/10/2026
De ce îi spun Ritual?
Masajul poate fi mai mult decât relaxarea corpului.
Uneori, poate deveni un ritual.
Și folosesc intenționat cuvântul ritual.
Pentru mine, un ritual înseamnă să marchezi un moment în care încetinești și îți dai voie să fii prezent.
Nu pentru că trebuie să se întâmple ceva anume.
Ci pentru că, atunci când venim cu puțină intenție și deschidere, putem fi mai atenți la ceea ce se întâmplă deja în noi.
Corpul se liniștește.
Respirația se poate schimba.
Mintea încetinește.
Iar lucruri pe care, în ritmul obișnuit al vieții, le trecem cu vederea pot deveni mai ușor de simțit.
O emoție.
O amintire.
O senzație.
Un gând.
Sau poate doar o liniște pe care nu ai mai simțit-o de ceva vreme.
Dacă vrem să folosim cuvinte mari, am putea numi asta o „curățare a sufletului”.
Eu prefer să-i spun spațiu.
Spațiu pentru ceea ce este deja acolo să fie simțit, fără să trebuiască imediat rezolvat.
Pentru mine, asta este una dintre dimensiunile mai puțin vorbite ale masajului.
Nu doar să relaxezi corpul.
Ci, pentru o vreme, să te întorci în el.
Eu pot crea spațiul. Tu vii cu puțină deschidere.
Restul nu trebuie forțat.
🌙 Soma Sanctum
Listening to the body's whispers
29/09/2026
Stresul cotidian nu rămâne doar în minte.
Se poate simți și în corp.
Când trecem prin perioade de stres repetat, corpul se poate adapta prin tensiune musculară, schimbări ale respirației și felul în care ne mișcăm sau ne ținem corpul.
Eliberarea somatică pornește de aici: din observarea răspunsului corpului și dintr-un lucru lent, adaptat lui.
Fără forțare. Fără să încercăm să „reparăm” totul într-o singură sesiune.
Uneori, primul pas este doar să te oprești suficient cât să-l auzi.
🌙 Soma Sanctum - Eliberare somatică miofascială & relaxare profundă - Cluj-Napoca
Dacă simți că ai nevoie de un moment de Respiro, găsești mai multe despre sesiuni pe
https://somasanctum.eu/
19/08/2026
Când corpul nu mai trebuie să facă nimic!
Ce înseamnă, de fapt, un masaj de relaxare?
Nu înseamnă să „nu mai simți nimic”.
Și nici să te doară ca să „funcționeze”.
Uneori, relaxarea profundă începe mult mai simplu:
corpul nu mai trebuie să facă nimic.
Timp de o oră, nu trebuie să rezolvi, să performezi, să controlezi sau să fii atent la următorul lucru.
Doar să fii acolo.
Într-o sesiune lentă, cu presiune adaptată corpului tău și atenție asupra fasciei, creăm spațiul în care tensiunea începe să se așeze.
Poate observi că respirația devine mai amplă.
Poate maxilarul se eliberează.
Poate umerii coboară fără să-ți dai seama.
Poate gândurile încetinesc.
Sau poate pur și simplu adormi.
Și dacă adormi?
Este doar corpul care își permite să lase garda jos.
După zile sau săptămâni în care ai fost permanent „pornit”, corpul profită pur și simplu de ocazia de a lăsa garda jos.
Tensiunea nu se construiește peste noapte, uneori durează luni, alteori ani.
De aceea, nu privesc o sesiune ca pe o „reparare” rapidă.
Ci ca pe o pauză...
Un moment în care corpul tău își amintește cm e să nu se grăbească nicăieri.
01/07/2026
POVESTEA OASPETELUI LA O SESIUNE DE MASAJ:
🌙 A intrat în Sanctuar, a lăsat geanta jos și s-a așezat pe marginea mesei de lucru.
La exterior, viața curge în ritmul obișnuit: obiective zilnice bifate la timp, minte care analizează continuu și acel sentiment, tacit dar constant, că trebuie să le duci pe toate.
Nu contează dacă ești responsabil de o echipă, de o familie sau pur și simplu de propriul tău drum pe care ți-l construiești zi de zi. Este starea aceea subtilă în care simți că pur și simplu nu îți permiți să încetinești.
Dar când s-a întins pe masă, corpul a spus adevărul...
Sub palmele mele, umerii erau rigizi ca o armură, iar respirația... scurtă, blocată undeva în piept.
Fascia, acea rețea invizibilă care ne ține în picioare,
era strânsă la maxim, încercând să ducă fizic toată acea greutate invizibilă a grijilor zilnice.
Mintea voia să se oprească, dar corpul pur și simplu uitase cm să o facă.
Nu am grăbit nimic. Am coborât ritmul și am început să lucrăm lent, eliberând tensiunea pas cu pas, de la gât până la tălpi.
După o oră, postura s-a schimbat. Fața s-a destins.
Nu a fost doar un masaj; a fost momentul în care, ca om, și-a dat permisiunea doar să fie.
Abia atunci a urmat acea respirație adâncă, coborâtă în abdomen, poate pentru prima dată în ultimele săptămâni.
🪷 Soma Sanctum este spațiul creat pentru Tine.
Pentru cei care au grijă de toate proiectele și de toți ceilalți, dar au uitat să aibă grijă de Sine.
👐 Dacă te regăsești în această poveste, corpul tău îți trimite deja semnale.
Te invit să explorezi universul nostru prin linkul de mai jos, să citești mai multe despre somatizare și, când simți că ești pregătit, să îmi trimiți un mesaj scurt pe WhatsApp direct de pe site. Hai să readucem echilibrul în structura ta.
https://somasanctum.eu/ #
29/06/2026
Your shoulders aren't tired from physical effort.
They are tired from the weight of responsibilities.
27/06/2026
When you live only in your mind, you forget to breathe fully.
The chest tightens, the body waits for a pause.
25/06/2026
Are you clenching your teeth just to get through the day?
Stress isn't in your mind, it's locked in your jaw.
15/05/2026
(RO/EN) Când corpul nu mai trebuie să 'lupte', începe să respire!
Există un mit intens circulat: acela că un sistem nervos „resetat” înseamnă să fii mereu zen, pasiv sau lipsit de stres.
Realitatea este mult mai profundă.
Un sistem nervos reglat înseamnă să fii ancorat(grounded).
Nu înseamnă că stresul dispare, ci că spațiul dintre un stimul și reacția ta începe să se mărească.
În loc să fii prins în furtuna emoțiilor, devii punctul de stabilitate în jurul căruia furtuna se mișcă.
BEFORE: Funcționezi din impuls. Corpul este mereu în alertă. Oboseala poate deveni cronică, iar liniștea pare ceva străin.
AFTER: Începi să reacționezi mai puțin și să simți o claritate interioară. Corpul nu mai consumă constant energie încercând să se apere de pericole invizibile.
Devii observatorul propriului stres, nu victima lui.
DAR este important să existe și o așteptare realistă:
tensiunea, stresul și emoțiile reprimate nu apar într-o singură zi. Ele se adună în corp luni sau ani întregi.
Din acest motiv, eliberarea somatică nu este o „vindecare magică” într-o singură sesiune, ci un proces gradual prin care corpul începe să își recapete siguranța, ritmul și capacitatea naturală de reglare.
Poate că rolul unei pauze somatice nu este să „rezolve” instant o problemă, ci să ofere corpului un spațiu sigur în care poate, în sfârșit, să Respire.
Soma Sanctum este un spațiu creat pentru ca acest proces să se desfășoare în ritmul corpului tău. 🌙
----------------------------------
(EN)
When the body no longer has to fight, it begins to breathe.
There is a common myth: that a “reset” nervous system means being permanently zen, passive, or stress-free.
The reality is far deeper.
A regulated nervous system means being grounded.
It doesn’t mean stress disappears, but that the space between a stimulus and your reaction begins to expand. Instead of being trapped inside the storm of emotions, you become the point of stability around which the storm moves.
BEFORE: You function from impulse. Your body stays in constant alert. Exhaustion becomes chronic, and rest feels unfamiliar.
AFTER: You begin reacting less and feeling more clearly. Your body no longer burns energy trying to defend itself from invisible threats. You become the observer of your stress rather than its victim.
BUT it’s important to hold realistic expectations:
stress, tension, and stored emotions do not accumulate in a single day. They build inside the body over months or years. Because of this, somatic work is not a “one-session cure,” but a gradual process through which the body slowly regains safety, rhythm, and its natural capacity for regulation.
Perhaps the role of a somatic pause is not to instantly “fix” a problem, but to give the body a safe space where it can finally exhale.
Soma Sanctum is a space designed for this process to unfold at your body’s own pace. 🌙
09/04/2026
Bun venit la SOMA SANCTUM - De la „A Face” la „A Fi” 😇
Am ales acest nume pentru că reflectă exact misiunea mea:
SOMA (din limba greacă) înseamnă „corp în integritatea sa”,
viu și conștient (corpul trăit din interior).
SANCTUM înseamnă un loc sigur, un refugiu sau un sanctuar.
🌙 SOMA SANCTUM este spațiul unde corpul tău nu este doar „atins”, ci ascultat și respectat ca un sanctuar.
„Știu că sistemul nervos 'ține scorul'.
Experiențele, amintirile și epuizarea ta trăiesc în fascie, în umeri și în respirația ta.”
Sunt Cătălin (Eric) și după mai mult de 10 ani în mediul corporate, am ales să creez un spațiu unde timpul încetinește.
Aici, practic - Eliberarea Somatică Miofascială -
👐 CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN TIMPUL UNEI SESIUNI?
Folosesc tehnici de Deep Tissue cu focus pe eliberarea Fasciei și Resetarea Sistemului Nervos.
Nu este doar un masaj; este o recalibrare a modului în care corpul tău procesează stresul.
🪷 FILOSOFIA MEA E SIMPLĂ:
Rolul meu nu este să te „repar”, ci să te ancorez în timp ce corpul tău își amintește cm să se vindece singur.
Înveți să treci din starea de supraviețuire în starea de prezență.
Te invit să descoperi ritualurile noastre:
🌬️ RESPIRO (60 min) – O pauză care aduce claritate.
🤲 SOMA SESSION (90 min) – Pentru o resetare profundă.
🌊 IMMERSION (120 min) – O călătorie completă de reconectare.
📍 Locație: Cluj-Napoca
🌐 Rezervă-ți momentul de liniște sau află mai multe detalii aici:
https://somasanctum.eu/
02/04/2026
🇷🇴 🍊 Analogia Portocalei: Ce este Fascia?
Uită-te la această portocală.
Vezi pielița albă care ține feliile împreună?
Aceasta este fascia.
La fel ca la fruct, corpul tău nu este doar un set de mușchi separați, ci o rețea continuă de țesut care învelește totul: mușchi, oase, nervi.
De ce contează?
Fascia hidratată: te miști liber, ușor, fără durere.
Fascia tensionată: te simți înțepenit, „greoi”, uneori chiar fără să știi de ce.
Somatic Bodywork lucrează cu această rețea profundă,
redând spațiul intern și mobilitatea naturală.
🙏 Poate e momentul pentru Respiro
📍 Cluj-Napoca
https://somasanctum.eu/
🇬🇧 🍊 The Orange Analogy: What is Fascia?
Look at this orange.
See the white pith holding the segments together? That’s fascia.
Just like the fruit, your body isn’t a collection of separate muscles,
but a continuous web of tissue connecting everything: muscles, bones, nerves.
Why it matters:
Healthy fascia: you move freely and effortlessly.
Tight fascia: you feel stiff, heavy, sometimes without knowing why.
Somatic Bodywork works with this deep network,
restoring space, ease, and natural movement.
🙏 Maybe it’s time for your Respiro moment
📍 Cluj-Napoca
https://somasanctum.eu/
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Telephone
Website
Address
B-dul 21 Decembrie 1989
Cluj-Napoca
Opening Hours
| Monday | 10:00 - 20:00 |
| Tuesday | 10:00 - 20:00 |
| Wednesday | 10:00 - 20:00 |
| Thursday | 10:00 - 20:00 |
| Friday | 10:00 - 20:00 |
| Saturday | 10:00 - 20:00 |
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Soma Sanctum - Somatic Bodywork & Nervous System Reset Cluj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.