Veg First - Eat Smart, Feel Better
Inspire a global shift toward healthier eating by making vegetables the first bite of every meal.
09/10/2026
Weekend mood 💚🌱
08/10/2026
🌱 Un an de Veg First. Un an în cifre, dar mai ales în oameni.
Am început Veg First – Eat Smart, Feel Better la propriu peste noapte. Vara trecută, într-o după-amiază am ajuns acasă de la doctor, până seara aveam deja ideea, iar la 23:43 lansam comunitatea.
Am pornit de la o idee foarte simplă, repetată insistent de dr. nutriționist: începe masa cu legumele. 🥦
Am pornit peste noapte, dar după ani întregi în care m-am întrebat: cm pot să contribui? Ce bine pot face eu aici? De când mă știu, acestea au fost întrebările mele constante.
Un an mai târziu, ideea aceasta a ajuns în școli și grădinițe, la evenimente, în companii și, cel mai important, într-o comunitate care a crescut alături de noi.
Iată câteva cifre, structurate şi organizate frumos cu gpt 🙂
📊 În primul nostru an:
🥦 1.500+ copii și adulți au participat la activitățile noastre
🏫 am ajuns în 10 școli și grădinițe
🌿 am organizat 15+ evenimente și activități
📚 am distribuit 1.200+ materiale educaționale
💚 suntem, acum, 1000+ oameni în comunitatea online Veg First
🤝 am construit colaborări cu 6+ parteneri
🎲 am lansat „Umple farfuria”, primul nostru joc educațional
🧠 am avut alături de noi nutriționiști, sportivi și psihologi
📅 și am parcurs împreună provocarea Veg First - 28 de zile de nutriție, mișcare și mindfulness.
Dar raportul acesta înseamnă mai mult decât cifre.
Înseamnă copiii care au gustat o legumă pe care înainte o refuzau, părinți care au dus ideile mai departe acasă, adolescenți care au acceptat provocarea de 28 de zile. Şi mai mult, reprezintă specialiștii, voluntarii și partenerii care au spus „da, vreau să contribui”.
Mulțumim celor 1000+ oameni din comunitate, care au făcut ca Veg First să nu rămână doar o idee, ci să devină o comunitate. 💚
Primul an ne-a arătat cât de multe pot începe de la un obicei mic.
Acum continuăm. 🌱
Nutriție. Mișcare. Sănătate mintală. Comunitate.
Împreună pentru un viitor mai sănătos.
30/09/2026
Broc has spoken.
“Oamenii care mănâncă împreună, au mai multă încredere și colaborează mai bine.”
Sneak peek into our second edition of “La masă cu nutriționistul”💚🥗
Ai vrea să participi la următorul eveniment? Scrie-mi în comentarii sau lasă-mi un mesaj.
Lucrezi în HR sau departamentul de Wellbeing și crezi că acest eveniment s-ar potrivi pentru compania în care lucrezi?
Această invitație este pentru tine!
Poate colegii s-au săturat de încă un webinar, încă un curs online care să le spună ce să facă și ce reguli să urmeze. Poate următorul team-building e prea departe.
O masă împreună, la voi la birou, alături de un expert care să povestească despre ce înseamnă un stil de viață sănătos şi mai ales cu mâncare bună. O experiență reală, grijă concretă față de angajați, conectare și comunicare în echipă.
29/09/2026
Broc has spoken.
24/09/2026
Am încheiat a doua ediție „La masă cu nutriționistul” cu bucuria că, de fiecare dată când ne așezăm împreună la masă, apar idei și legături noi. 🥦
Am vorbit despre nutriție, despre obiceiurile care ne fac bine și despre ce putem construi împreună. Crește comunitatea Veg First și, odată cu ea, cresc ideile și proiectele pentru un viitor mai sănătos.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și partenerului nostru, IL TACCHINO Romania, pentru găzduire. Ne revedem la următoarea ediție! 💚
22/09/2026
Mr. Broc has spoken.
22/09/2026
🥗 Dar dacă „Hai să mâncăm împreună” ar fi și o invitație să ne înțelegem mai bine?
O masă cu familia, prietenii sau colegii ne oferă timp să povestim, să ascultăm și să ne cunoaștem. Iar cercetările aduc câteva argumente pentru a face loc mai des acestor momente:
🤝 Mese comune, legături mai puternice.
Un studiu de la Oxford a constatat că persoanele care mâncau mai des cu alții raportau mai multă încredere în oameni, mai multă satisfacție față de viață și mai mulți prieteni pe care se puteau baza.
🔗 Dunbar, 2017 — Breaking Bread
🥙 Când împărțim mâncarea, putem coopera mai bine.
Într-o serie de experimente cu 1.476 de participanți, cei care se serveau din platouri comune au cooperat mai mult decât cei care mâncau aceeași mâncare din farfurii separate. Într-o negociere simulată, au ajuns mai repede la un acord.
🔗 Woolley & Fishbach, 2019 — Shared Plates, Shared Minds
👥 Și echipele pot avea de câștigat.
Un studiu asupra echipelor de pompieri a găsit o asociere între mesele comune și o performanță mai bună a echipei, evaluată de superiori.
🔗 Kniffin și colaboratorii, 2015 — Eating Together at the Firehouse
Ce concluzie tragem? Masa împreună poate fi un context favorabil pentru apropiere, încredere și cooperare. Studiile observaționale nu dovedesc că mesele comune produc singure aceste beneficii, iar experimentele nu garantează aceleași rezultate în orice situație. Dar ne dau motive să privim pauza de masă și ca pe o ocazie de conectare.
La Veg First, acesta este unul dintre motivele pentru care aducem oamenii „La masă cu nutriționistul”: să învățăm, să ne bucurăm de mâncare și să avem timp unii pentru ceilalți. 💚
Tu pe cine ai invita la masă săptămâna aceasta?
18/09/2026
Câte dintre noi, mămicile, nu trecem prin negocierea aceea dinainte de a pune copilul la masă în legătură cu mâncarea pe care le-o punem în farfurie?
Eu da, am trecut și m-am surprins de câteva ori insistând măcar să guste puțin.
Adevărul e că de multe ori consumăm energie multă încercând să construim farfuria completă pentru copiii noștri. Ne luptăm deseori cu refuzuri, cu poftă de dulce înainte de masă și cu teama că nu reușim să le oferim mereu o gustare sănătoasă.
Dar cm ar fi dacă am schimba perspectiva?
Dacă am începe să le povestim copiilor despre alimentație sănătoasă prin jocuri care pot deveni obiceiuri sănătoase?
Copiii nu învață despre mâncare din prelegeri, ci prin joc și explorare.
De aceea sunt foarte bucuroasă să împart aici o veste importantă pentru mine: am început de curând colaborarea cu VEG FIRST 🎉🥳🌟
Ce este Veg First?
Este mai mult decât un proiect de educație, mai mult decât o simplă asociație, este o comunitate care ne amintește că pașii mici aduc schimbări de durată.
Obiceiul-simbol al asociației? - ”Începe masa cu legumele!”
Așadar, în perioada următoare, voi aduce aici, pe Aventuri în mămicenie - Viața la țară, idei practice, joculețe (abia aștept să vă arăt jocul nostru vedetă, Umple farfuria) și sfaturi de la experți din diferite domenii.
Pentru că sănătatea celor mici începe și cu ceea ce văd la noi în farfurie, Veg First nu este doar despre și pentru copii, ci și pentru părinți și adulți, companii și echipe - pentru întreaga comunitate!
iar atunci când adulții (părinți, profesori, medici, manageri HR, etc.) aleg conștient, ei creează mediul firesc în care copiii cresc sănătoși, fără efort.
De aceea, noi, la Veg First, căutăm oameni care nu vor doar să vorbească despre sănătate, ci să integreze în comunitate.
Dacă ești specialist în sănătate, mișcare, HR sau educație și vrei să te alături ecosistemului VegFirst , dacă dorești să construim împreună un proiect dedicat echipei sau comunității tale, în școli sau grădinițe, ori pur și simplu vrei mai multe informații despre nutriție și stil de viață sănătos, lasă-ne un mesaj!
https://veg-first.com/en/
Avram x@Aventuri în mămicenie - Viața la țară
09/09/2026
Aproape 70% dintre angajați, sar peste masa de prânz.
Cine se regăsește în aceste procente?
🥗Prânzul angajaților români a devenit o cursă contra cronometru.
📚Un studiu Edenred, realizat pe aproape 3.000 de persoane, arată că 78% dintre respondenți mănâncă în mai puțin de 30 de minute, față de 70% anul trecut.
În același timp, 69% sar peste masa de prânz zilnic sau ocazional.
Volumul mare de muncă, principala cauză.
Aproape opt din zece români nu acordă prânzului nici 30 de minute, iar pauza minimă nu este reglementată.
Pauza de masă înseamnă energie și concentrare, nu timp pierdut.
Este o investiție în calitatea muncii și un punct la care trebuie să lucreze angajatorul și angajații, împreună.
Mai e nevoie să spun cât de util, important, eficient este pachetul oferit de Veg First - Eat Smart, Feel Better?
“La masă cu nutriționistul” nu este doar un concept comercial, este o misiune pentru sănătate și productivitate.
Hai să discutăm!
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Contact the business
Telephone
Website
Address
Bucharest
Alerts
Be the first to know and let us send you an email when Veg First - Eat Smart, Feel Better posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.