Viața Femeii

Viața Femeii

Teilen

Pagină destinată emancipării femeii .Inspirație, sănătate, frumusețe, familie, carieră. Un spațiu dedicat echilibrului și bucuriei în viața de zi cu zi.

Fii parte din comunitatea noastră!

16/09/2026

Viața nu ne întreabă ce merităm.
Ne arată, în timp, ce am ales.😉
Iar uneori, cel mai greu de acceptat este că rezultatul ne aparține. 💜
Buna dimineața, lume!
Alegeri înțelepte si azi va doresc 🤍

15/09/2026

💬„Bărbatul trebuie să aibă ultimul cuvânt.”
🤔De ce?
Pentru că este bărbat?

Ideea că bărbatul trebuie să „conducă” relația vine dintr-o perioadă în care el era, de regulă, principalul furnizor al familiei, iar femeia depindea economic de el. Din acest rol s-a născut și autoritatea lui în deciziile familiei.

💯Dar astăzi, când femeia muncește, câștigă bani, crește copii, construiește cariere și ia decizii importante, ce mai înseamnă, concret, „bărbatul conduce”?

Dacă înseamnă că își asumă responsabilitatea, are inițiativă, protejează, construiește și poate lua o decizie atunci când este nevoie, da.

Dacă înseamnă că femeia trebuie să tacă pentru că „el este bărbatul”, atunci nu mai vorbim despre masculinitate. Vorbim despre ierarhie.

Dar mai trebuie menționat un aspect, care creează urmări.

Un bărbat care simte că trebuie să controleze totul ajunge să creadă că trebuie să poarte singur responsabilitatea. O femeie căreia i se cere permanent să urmeze poate ajunge să simtă că vocea ei contează mai puțin.

În timp, unul obosește să conducă, iar celălalt obosește să fie condus.

O familie nu are nevoie de un șef. Are nevoie de doi oameni maturi.

Uneori conduce el. Alteori conduce ea. Uneori unul știe mai bine. Alteori celălalt. Iar în lucrurile care îi privesc pe amândoi, decizia se construiește împreună.

Poate că adevărata putere a unui bărbat într-o familie nu este să aibă ultimul cuvânt.

Poate ca adevarata putere este să fie suficient de sigur pe el încât să nu-i fie teamă de vocea femeii de lângă el.

15/09/2026

Să fie o zi în care cafeaua să își facă treaba, oamenii să nu-ți testeze răbdarea înainte de ora 10 😄, iar tu să ai suficientă energie pentru lucrurile care chiar contează.
Buna dimineața,oameni faini!🥰

14/09/2026

Înțelepciune tardivă🙃
Somn liniștit 😇

14/09/2026

Își doresc bărbații ca femeia de lângă ei să arate bine?

😀Hai să nu ne prefacem că întrebarea e complicată. Da. Pentru mulți bărbați, contează. Și uneori contează mai mult decât recunosc.

Le place să vadă o femeie îngrijită, cu pielea frumoasă, părul aranjat, haine care o avantajează, un corp pe care îl îngrijește și acel aer de „m-am uitat în oglindă și mi-a plăcut ce am văzut”.

Și aici apare partea amuzantă.

Când femeia se îngrijește, unii spun:
„O face pentru alți bărbați.”

Când nu se mai îngrijește:
„Eu o iubesc și așa.”

Perfect. Dar dacă femeia arată spectaculos la o petrecere, de ce devine brusc problema tuturor bărbaților din încăpere? 😄

Adevărul este că atracția fizică nu dispare pentru că relația a primit certificat de căsătorie.

Un bărbat poate să-și iubească profund partenera și, în același timp, să-i placă să o vadă frumoasă, feminină și atrăgătoare.

La fel cm o femeie poate să-și iubească bărbatul și să observe că îi stă foarte bine costumul acela care îi face umerii să pară mai largi. Dragostea nu ne orbește. Din fericire. 😏

Dar există o diferență uriașă între „îmi place să te văd frumoasă” și „trebuie să arăți într-un anumit fel ca să te doresc”.

Prima este atracție.

A doua este presiune.

Iar grija față de propriul corp nu ar trebui să devină o slujbă cu normă întreagă pentru validarea partenerului.

Femeia se poate machia, poate face sport, poate slăbi, își poate schimba părul, își poate pune botox, își poate cumpăra o rochie spectaculoasă sau poate decide că astăzi vrea să iasă din casă în adidași și fără machiaj.

Corpul ei nu este proiectul estetic al relației.

Dar nici relația nu este un muzeu în care pasiunea trebuie păstrată sub sticlă și vizitată o dată pe an. 😄

Poate că una dintre cele mai surprinzătoare forme de respect într-un cuplu este să continui să ai grijă de tine chiar și atunci când știi că celălalt te iubește deja.

Pentru că mesajul nu este:
„Trebuie să fiu suficient de frumoasă ca să mă iubești.”

Mesajul poate fi:
„Te iubesc, mă iubesc și încă îmi place să mă vezi și să mă dorești.”

Și poate că întrebarea adevărată nu este „De ce femeile se chinuie atât să arate bine?”

Ci:
De ce am ajuns să considerăm că, după ce o femeie este într-o relație, grija ei pentru propria frumusețe trebuie să aibă neapărat o explicație?

14/09/2026

Când accepți tot ce ți se întâmplă, nu ți se întâmplă decât ceea ce accepți.
*Richard Wurmbrand

Bună dimineața,dragilor 🦚
Fii permisiv atât cât îți permiți . Ceilalți se vor conforma.

13/09/2026

Foarte adevărat,din pacate🩶
Noapte buna💫

13/09/2026

Când orgoliul intră în cuplu, iubirea începe să piardă teren.

„Nu îi scriu eu. Să scrie el.”
„Eu să-mi cer scuze? Dar el a început!”
„Dacă mă iubește, să facă el primul pas.”
„De ce să mă duc eu spre ea când tot ea s-a supărat?”

Sună cunoscut?

Orgoliul are o particularitate interesantă: ne face să simțim că ne protejează demnitatea, în timp ce, uneori, ne îndepărtează exact de omul pe care vrem să-l păstrăm aproape.

Într-o relație, a face primul pas nu înseamnă întotdeauna că ai pierdut. Uneori înseamnă că ai înțeles ce este mai important.

Să spui „îmi pare rău” nu înseamnă neapărat că tu ești vinovatul.
Să spui „hai să vorbim” nu înseamnă că ești slab.
Să întinzi mâna după o ceartă nu înseamnă că celălalt a câștigat.

Dar există și o limită.

Dacă tu ești mereu cel care repară, mereu cel care cedează, mereu cel care caută împăcarea, iar celălalt folosește tăcerea, retragerea sau orgoliul pentru a te ține într-o permanentă poziție de „cel care trebuie să repare”, atunci nu mai vorbim despre un simplu orgoliu. Vorbim despre un dezechilibru în relație.

Poate că întrebarea corectă nu este:
„Cine trebuie să facă primul pas?”

Ci:
„Ce vreau să protejez acum: orgoliul meu sau relația mea?”

Pentru că într-un cuplu matur nu ar trebui să existe mereu un câștigător și un învins.

Ar trebui să existe doi oameni care, chiar și atunci când sunt supărați, își amintesc de ce s-au ales. ❤️

12/09/2026

Un călăret intră cu calul într-un luminis intrebându-se unde l-ar putea priponi.
Privind în jur, găsi un par, săpa o groapa şi îl înfipse bine în pământ. Se duse în jos până la cel mai apropiat râu ca să se invioreze cu câteva guri de apă, apoi înainte de a pleca, se gândi: ,,Voi lăsa parul în pământ. Când va apărea pe acest drum un alt călăret, va avea de ce să-si lege calul"
Următorul vizitator nu a fost călăret, ci un călător care s-a întâmplat să străbată in drumetia lui aceleasi meleaguri.
Ajungând în luminişul în care parul era infipt în mijlocul drumului, s-a gândit, "Dacă trece cineva pe aici noaptea, s-ar putea să intre direct în acest par și să se rănească." Acţionând din grijă faţă de alţii, a tras parul afară din pământ și l-a aruncat la marginea drumului.
A doua zi, un pescar umbla în josul râului căutând un loc bun pentru a pescui, când a văzut parul cm zace într-o margine a luminisului, l-a ridicat și l-a cărat la malul apei. Acolo l-a folosit ca pe o punte pentru a-și ridica trupul peste solul mâlos. Când era gata să părăsească locul, si el a actionat din considerente de grijă fată de altii. ,,Voi lăsa parul aici, se gândi. Orice alt pescar care vine de-a lungul malului va avea si el un loc uscat pe care să se așeze și de unde să dea la peşte."

Putin mai târziu, un barcagiu a trecut vâslind pe râu în jos, căutând un loc de care să-si lege barca. A zărit parul pe mal, și-a croit cu grijă drum până la țărm și, aidoma călăreţului, a săpat o groapă si a înfipt parul în ea, ca să îsi poată lega bine ambarcaţiunea. La plecare, s-a gândit, tinând cont de alți barcagii: ,,O să las parul înfipt în mal. In acest fel, orice alt barcagiu vine în josul râului îl va putea folosi și el pentru a-și acosta bine barca."

Următorul trecător era un tăietor de lemne. Toată ziua stătuse sub cerul liber tăind copaci verzi, când văzu parul înfipt în mal, se gândi: ,,Ce bucată grozavă de lemn uscat. Va arde bine si îi va tine de cald bătrânei mele mame în iarna ce va să vină." Și-l urcă pe umăr, îl cără până la casa mamei lui si il tăie bucăţi cu toporul.

Fiecare trecător tratase parul cu bune intentii si cu consideratie fată de semenii săi călători. Fiecare procedase asa într-un mod care era atât rational cât și practic. Fiecare folosise parul bine.

Fiecare călător era diferit. Fiecare a perceput parul în mod diferit si, din cauza acestor percepții, fiecare actionase diferit.

Morala:

Cine a actionat ,,corect"? Toţi... Și niciunul. Pentru că în viaţă, ,,corect" nu e absolut, ci contextual.

Percepția noastră asupra realităţii este întotdeauna subiectivă. Fiecare dintre noi interpretează ceea ce vede prin
propriile filtre: experiente de viată valori, nevoi, temeri, dorinte. Acel par a fost acelasi obiect, dar pentru fiecare personaj, a însemnat altceva. Niciunul nu a greșit. Fiecare a fost convins că face ,,ce trebuie", ba chiar a acţionat cu
bună intenţie și cu gândul la ceilalţi.

Sursa: ,,101 povesti vindecătoare pentru adulţi" - George W. Burns

12/09/2026

🙂Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea.
*Georges Brassens

Zi de sâmbătă faina sa aveți !🤗🍁🍂

Wollen Sie Ihr Service zum Top-Schönheitssalon in Köln machen?
Klicken Sie hier, um Ihren Gesponserten Eintrag zu erhalten.

Adresse

Cologne